O sa povestim despre o lume fericita. Povestea noastra se plaseaza in marea epoca a lui Carol Intii, la belle époque. Orasul era mai frumos ca niciodata, amestec de Orient, Balcani, si un aer occidental, parizian mai ales, dar si vienez, care isi faceau treptat loc. Era un oras plin de un farmec pe care toti calatorii straini, diplomati, artisti, jurnalisti l-au remarcat. Strazile din centru erau pline de trasuri splendide trase de cai semeti. Pe trotuare intilneai la tot pasul femei frumoase imbracate dupa ultima moda. Pietele, magazinele, cafenele erau pline viata. Orasul vechi murea, pentru a face loc celui modern. In acest context Turnul Coltei, care se gasea chiar in mijlocul Bucurestiului, a fost demolat. O istorie spune ca ar fi fost ridicat de soldatii suedezi in retragere, dupa ce Petru cel Mare ii batuse la Poltava. Turnul a devenit repede punctual de atractie cel mai cunoscut al orasului. Folosea drept foisor de foc, loc de observatie. Curiosii se urcau in el sa vada orasul de sus. Un primar energic Pake Protopopescu a hotarit sa taie un bulevard pe axa nord/sud pornind de la Universitate peste mahalaua Sf. Gheorghe/Lipscani. Asa facuse si Haussman sub imparatul Napoleon al treilea la Paris, bulevarde largi pentru secolul XX. Decizia demolarii turnului a fost extrem de controversata, iar realizarea ei dramatica. Disparea un loc foarte drag bucurestenilor. Ratiunile demolarii turnului nu erau foarte clare. Sa fi fost obisnuitele interese obscure, sa le zicem edilitare, cum se intimpla si azi? Sa fi fost vecinatatea palatului Sutzu cum s-a spus? Incercam sa descifram acest secret impreuna cu scriitorul Bedros Horasangian. Sa remarcam totusi un fapt. Exista un blestem care planeaza asupra orasului, anume: sa darimam si s-o pornim mereu de la zero.
